Lucrurile se rezolvă

            E aproape de ora douăzeci, zarva şi înghesuiala din metrou îi strivesc trupul. E  mult prea obosit să privească spre călători, se uită pierdut la bocancii şifonaţi. Respiră greu, pieptul îl doare de pe la începutul lui octombrie; nici nu mai observă golul din stomac, atât de tare s-a obişnuit cu el.

„A încetat zgâlţâiala şi zgomotul, metroul a oprit în staţie, am ajuns la Crângaş, de aici merg pe jos.” Se lasă purtat de mulţime până în frigul lui decembrie. Geaca subţire de toamnă îl apară de vânt, „e bine că nu bate”. Lămpile ce ar trebuii să lumineze trotuarul sunt învăluite în ceaţă, aerul e greu, plin de arome împuţite. Frigul trece liber prin ruptura pantalonilor pe care nici nu s-a obosit să îi repare, „ e la moda”, îi trecu în hohote prin minte.

Se îndreaptă cu paşi obosiţi spre cămin, nu al lui, nu mai stă de mult acolo, a cedat locul, nu mai avea cum să plătească. Acum îşi ţine lucrurile la un prieten, iar cărţile le cară după el, e bine că nu are multe.

Ceaţa îi umezeşte părul, iar frigul a început să muşte din el, măreşte pasul dar realizează că nu are rost „oricum îmi e frig, unde mă grăbesc ?”. Nu a mai mâncat nimic de câteva zile „sunt durdului, poate astfel mai dau câteva chilograme jos”.

Ajunge la cămin, undeva în regie, se învârte prin zonă, mai citeşte doua rânduri, visează putin până pe la ora douăzeci şi două, îl cunoaşte pe portarul de la tura de seară, acesta îl lasă se odihnească în camera sa până pe la cinci, apoi trezirea că la şase vine colegul său.

Mai stau putin de vorbă, aruncă o privire peste temele şi proiectele ce urmează să le predea şi adoarme citind. La cinci deşteptarea, se îmbracă în zece minute, ronţăie câţiva biscuiţi, cere o ţigare şi o ia din loc. Cursurile nu încep pana la pe la zece, mai are putin timp să se plimbe. Se îndreaptă spre Cişmigiu,acolo e o bancă lângă lac unde paznicii îl lasă în pace. O ţine drept pe lângă gârlă până la Facultatea de drept, apoi stânga la benzinărie iar dreapta şi ajunge undeva în spatele parcului, intră pe poarta de lângă fostele toalete publice, merge drept pe alee până dă de lac apoi pe margine acestuia, până în Cetate, imediat pe dreapta se vede banca. Mai are câteva ore să termine de citit şi de scris pentru seminar, cu degetele vinete şi stomacul gol face ultimele însemnări aşteptând sa treacă timpul.

Acasă nu a mai fost de câteva luni, stă departe, banii şi aşa nu îi ajung, pachet nu a mai primit de mult. Speră să ajungă de sărbători pe la ai lui, dar nu ştie cum va reuşii, vacanţa este foarte scurtă şi mai are o grămadă de făcut până la sesiune. Nu se plânge, el a vrut  toate astea, ai lui i-au spus că nu îl pot ajuta dacă pleacă de lângă ei, „dar nu e nimic” o să se descurce. El a vrut facultate este dispus să înfrunte consecinţele.

 E reţinut, nu vorbeşte cu nimeni pe la cursuri, poate doar când cere câte o ţigară. E ambiţios, nu vrea mila ori ajutorul nimănui. Se va descurca „nu e prima oară când se întâmplă asta”, o să treacă peste toate şi o să ajungă cineva şi atunci va putea să îi ajute pe ai lui şi pe fratele său mai mic, ce deja a luat-o pe cai greşite.

A vrut să lucreze dar nu a găsit ceva să nu se suprapună cu facultatea, ar putea să înveţe singur, dar mulţi profesori cer prezenţă.

„Mă descurc, nu am chiar atât de mult nevoie de bani, merg înainte, lucrurile se rezolvă” tot repetă, nu vede rostul în a se îngrijora, nu îl ajută cu nimic. „Îi dau eu de cap, dar bine ar fii dac aş scăpa de tusea asta”.

Luni dimineaţă, nouăsprezece decembrie, ziarul de la metrou, articol pe ultima pagină, titlui mic stângă jos: Student găsit mort în parcul Cişmigiu, în jurul orei şapte.

 Ce rost are să se îngrijoreze „lucrurile se rezolvă”.