Miroase...

Miroase a fumuri de grătar,

A umed și-a praf.

Miroase a cer spânzurat de-un copac.

Miroase a rugină;

Ce curge pe porţi, a garduri vopsite,

Cu negru de tuci.

Miroase a copii înegriţi.

Miroase a munţi încreţiţi,

A oameni umbriţi pe sub creste,

A pădure ce, de mult, a trecut.

Miroase a tot ce e bun şi e prost că e bun.

Miroase a idee venită pe drum,

Pierdută, apoi, printre trepte.

Miroase a flux de gândire ş-a scrum.

Miroase a pastă de pix,

A foaie, a praf de drum.

Miroase a lemn obosit.

Miroase, rău de tot, a poet plictisit,

Înecat în modern, pot-modern, înnegrit.

Îl miroşi înecat în stres şi frustrări

În lipsă de gânduri şi roşii forţări.

Chinuit să mai scoată,

Din pixul albit, îngrăşat, obosit,

Un vers revenit.

Miroase a literatură scremută de proşti,

A prese pătate de foi condamnate,

A rime forţate, empiric lucrate;

Prea simple citate.

Miroase a vlagă, aroganţă şi zel,

Miroase a mine, a tine şi-a el!

Miroase a fumuri de presă,

A praf de cerneală;

Miroase a iubiri,a  ierburi ş-a proşti.

Miroase a tot ce-i mai bun într-o oală!